Hosman / Holzmengen / Holczmány / Huulzmoindjen

Biserica fortificată din Hosman este situată într-una dintre cele mai pitoreşti zone din Valea Hârtibaciului. În zilele senine se pot admira în zare piscurile maiestuoase ale Carpaţilor. Bazilica cetăţii datează din secolul al XIII-lea, iar portalul romanic din partea de vest este unul dintre cele mai însemnate din Transilvania, decorat cu creaturi mitice înaripate, sfinţi şi reprezentări alegorice. Biserica a fost fortificată în jurul anului 1500, construindu-se un turn masiv de apărare şi un zid circular cu şase turnuri. O raritate este hersa turnului de poartă din secolul al XVI-lea care s-a păstrat până astăzi în forma sa iniţială.

Băgaciu / Bogeschdorf / Szászbogács / Bogeschtref

Satul Băgaciu este situat pe valea unui afluent al râului Târnava Mică. Maiestuosul turn clopotniţă a fost construit la sfârşitul secolului al XV-lea. La baza lui se află portalul bogat decorat al intrării de vest. Ornamentele reprezentând ciorchini de struguri şi frunze de viţă de vie sunt mărturie a faptului că regiunea era odată o podgorie înfloritoare. Biserica fortificată este înconjurată de un zid de apărare cu drum de strajă, un turn de poartă şi trei bastioane. Pentru o mai bună apărare, deasupra navei a mai fost ridicat încă un etaj cu rol defensiv. În cadrul acestor lucrări a fost înlocuit şi tavanul navei, iniţial din lemn, cu o boltă din piatră, ceea ce a dus la diferenţa de înălţime faţă de cor. Biserica din Băgaciu merită vizitată şi la interior, unde se află unul dintre cele mai bine păstrate altare, bogat decorate cu sculpturi.

Hălchiu / Heldsdorf / Höltövény /Hälzdref

Cheia de boltă a clădirilor era adeseori decorată cu un blazon sau cu iniţialele constructorului. Deasupra intrării sudice în cetatea Hălchiu se află blazonul satului, reprezentând un bărbat cu barbă ţinând un buzdugan, care, conform legendei, ar fi Hiltwin, întemeietorul satului. Hălchiu s-a aflat într-o zonă expusă conflictelor militare şi a suferit atacuri regulate. În 1421, în urma unei invazii a turcilor, pagubele au fost atât de mari încât locuitorii satului au fost scutiţi de taxe timp de 10 ani. În 1499, biserica fortificată a făcut faţă la şase ofensive militare, dar a fost cucerită la scurt timp, în urma unui atac surpriză. Un an mai târziu, a fost arsă din temelii de aceiaşi năvălitori. După numai 11 ani, cetatea a fost jefuită şi arsă din nou. Alte atacuri au avut loc şi în secolele XVII şi XVIII, fără a mai vorbi şi de incendiile şi de epidemia de ciumă care au bântuit satul.

Gârbova / Urwegen / Szászorbó / Urbijn

Acestă calotă de amvon este bogat decorată cu îngeri coloraţi. Calotele amvoanelor aveau în general o importanţă acustică: ele amplificau cuvintele preotului astfel încât predica să poată fi auzită şi înţeleasă de toţi enoriaşii din biserică. La Gârbova, pe lângă biserica parohială de astăzi, se mai află o cetate a greavilor precum şi ruinele bisericii din deal din secolul al XIII-lea, situată misterios în mijlocul cimitirului evenghelic. Din cetatea greavilor din centrul satului s-a păstrat donjonul cu zid de apărare. Celelalte construcţii cu structură de lemn au dispărut, în locul lor ridicându-se în secolul al XIX-lea şcoala sătească şi locuinţa preotului (astăzi muzeu). Săpăturile arheologice au mai scos la iveală faptul că localitatea fusese locuită de secui încă de pe la 1100. Acest grup etnic vorbitor de limbă maghiară a fost adus aici, precum saşii, pentru păzirea graniţelor.

Prejmer / Tartlau / Prázsmár / Tuerteln

Cetatea din Prejmer este una dintre cele şapte biserici fortificate care fac parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Zidurile defensive puternice, din imagine, prevăzute cu nenumărate guri de turnare şi maşiculi au apărat cetatea în timpul celor peste cincizeci de atacuri. Impresionant este şi planul bisericii în formă de cruce greacă. Această structură caracteristică stilului bizantin este neobişnuită pentru perioada respectivă în Transilvania, fiind, probabil, influenţa Ordinului Cavalerilor Teutoni. Nu în ultimul rând, unice sunt şi coridoarele circulare pe patru niveluri, perfect conservate, din care se făcea accesul la camerele de locuit şi la cămările de alimente, care, pe timp de asediu, asigurau un adăpost pentru cca. 1600 de locuitori ai satului.

Cisnădie / Heltau / Nagydisznód / Hielt

Biserica din Cisnădie poartă hramul Sfintei Walpurga. Numele acesteia înseamnă în normandică „cetate defensivă”, ceea ce o face patroana ideală pentru o biserică fortificată. Biserica a fost bine fortificată în întregime: o dată cu începerea invaziilor otomane în secolul al XV-lea a fost extinsă şi i s-a adăugat un zid de centură interioară, oferind o apărare suplimentară, protejat la rândul său de un şanţ de apă, care putea fi traversat pe două poduri mobile. S-au construit turnuri de apărare şi tavanul de lemn iniţial a fost schimbat cu bolţi ogivale de piatră. Deoarece această structură a făcut biserica mai stabilă, ferestrele romanice au putut fi înlocuite cu altele mai mari. Cisnădie a primit în 1425 primul ceas de turn din Transilvania. În plus aici se află o reprezentare a Mariei cu Pruncul Iisus, una dintre cele mai frumoase sculpturi din regiune.

Sibiu / Hermannstadt / Nagyszeben / Härmeschtat

Altarul din imagine s-a aflat iniţial în biserica fortificată din Roadeş (Radeln). Acesta prezintă cele mai importante sculpturi din perioada goticului târziu din Transilvania: Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul. Panourile altarului au fost furate în anii '90 şi, după ce au fost recuperate, altarul a fost adus la biserica Sf. Ioan din Sibiu. Sibiul a fost multă vreme centrul politic şi religios al saşilor transilvăneni. Cea mai înaltă clădire a oraşului este în continuare Biserica Parohială Evanghelică al cărei acoperiş colorat şi al cărei turn înalt de 73 de metri sunt vizibile de la mare distanţă. În Sibiu se află şi astăzi sediul Bisericii Evanghelice C.A. din România, precum şi biroul Fundaţiei Biserici Fortificate, situat în Piaţa Mare.

Sânpetru / Petersberg / Barcaszentpéter / Peterschbarch

Localitatea Sânpetru, precum şi alte 12 comunităţi din jurul Braşovului, a fost întemeiată de Cavalerii Ordinului Teuton în secolul al XIII-lea. Turnul clopotniţă al bisericii fortificate s-a prăbuşit de două ori şi a fost reconstruit de fiecare dată. În imagine se pot vedea încăperile din interiorul fortificaţiei în care se puteau refugia locuitorii satului în caz de asediu. Pe lângă încăperile de locuit încălzite, incinta fortificaţiei era prevăzută cu turnuri pentru slănină şi cămări pentru fructe, astfel încât să existe provizii pentru toţi locuitorii satului în eventualitatea unui asediu prelungit. Biserica medievală din Sânpetru a fost demolată pe la 1800 şi înlocuită cu una nouă. Adiacent zidului de incintă a fost construită primăria, prin care se poate ajunge în curtea interioară.

Biertan / Birthälm / Berethalom / Birthälm

La Biertan se află una dintre cele mai mari biserici fortificate din Transilvania. Satul este înconjurat de dealuri terasate, o mărturie a podgoriilor înfloritoare de altădată. Biserica impresionează prin bolta largă a corului, dar şi alte detalii merită atenţie: figurile jucăuşe de pe console sau uşa sacristiei din perioada goticului târziu cu un mecanism sofisticat de închidere cu 13 bare de blocare sunt o dovadă a importanţei bisericii din Biertan. Localitatea a fost sediul episcopiei evanghelice timp de aproape 300 de ani. Lespezile funerare ale episcopilor sunt expuse în turnul-mausoleu. Din păcate, nasurile figurilor de pe lespezile funerare au fost sparte, posibil în timpul unui atac al turcilor.

Cristian (Sibiu) / Großau / Kereszténysziget / Gruusaa

Mai demult, Cristian era a doua comună ca mărime din Scaunul Sibiului. „Scaunele” formau cele şapte unităţi administrative în care erau organizaţi saşii, de unde provine şi denumirea germană a Transilvaniei: „Siebenbürgen” (şapte cetăţi). După ce, în secolul al XVIII-lea, numărul saşilor s-a redus drastic din cauza războaielor şi epidemiilor, în Cristian au fost aduşi cetăţeni protestanţi deportaţi forţat din Austria, aşa numiţii „landleri”. Biserica fortificată impresionează prin starea foarte bună în care s-a păstrat. În jurul bisericii au fost ridicate şase turnuri şi două ziduri de apărare cu zwinger. Numeroasele camere de locuit, în care populaţia putea să se adăpostească în caz de atac, şi cămările pentru alimente au fost demolate în secolul al XX-lea.

Dobârca / Dobring / Doborka / Dobrengk

„Pe-aici altfel, şi timp şi izvoare murmúră, de copil te-nfiori veşnicia cum cură. În cripte-s întinşi drept-strămoşii să doarmă, ceasuri bat şovăind, piatra curge, se sfarmă.” (Trad. Dan Dănilă) Aşa începe bine-cunoscuta Elegie Transilvană scrisă de poetul Adolf Meschendörfer. A fost publicată în 1927 şi exprima ceea ce mulţi saşi din vremea respectivă simţeau a fi „sufletul transilvan”. Imaginile sugestive despre efemeritate şi scurgerea neîndurătoare a timpului se fac simţite şi în contextul bisericilor fortificate. În spatele porţii cimitirului din Dobârca se ascunde o biserică fortificată puternic afectată de vandalism şi distrugere. Conservarea şi păstrarea moştenirii culturale a saşilor transilvăneni este o datorie, dar şi o provocare a acestei regiuni.

Roşia / Rothberg / Veresmart / Ruitbrich

Simplitatea faţadei de vest este o mărturie a perioadei în care a fost construită biserica din Roşia, anume la începutul secolului al XIII-lea. Clădirea nu a suferit multe modificări în decursul timpului, păstrându-se în forma sa iniţială. Greavii din Roşia au avut un rol important în Transilvania în perioada Evului Mediu. Ei erau juzi regali şi ocupau aşadar unele dintre cele mai importante funcţii din vremea aceea, căci juzii, care reprezentau un oraş sau un scaun (unitate administrativă), erau supuşi direct regelui maghiar, care domnea peste aceste ţinuturi. Casa parohială din Roşia este locuită acum de pastorul Eginald Schlattner, care este şi unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii româno-germane contemporane.

Sebeş / Mühlbach / Szászsebes / Melembåch

Sebeşul este o mărturie a istoriei agitate a acestei regiuni de graniţă din Transilvania. Întemeiat de secuii unguri şi, mai târziu, colonizat de saşii transilvăneni, la Sebeş a fost construită o biserică romanică încă din secolul al XII-lea. Aceasta a fost distrusă în timpul aşa-numitei invazii a mongolilor din 1241/42 şi ulterior a fost reconstruită în stil gotic. S-au ridicat şi fortificaţii de apărare şi un zid de incintă. În secolul al XIV-lea, Sebeşul a cunoscut o perioadă de înflorire economică şi a fost menţionat în documente istorice pentru prima oară ca oraş. Cu cele 19 bresle şi 25 de ateliere meşteşugăreşti, Sebeşul se număra printre cele trei oraşe importante din Transilvania. Această etapă a fost curmată însă de distrugerile cauzate de invazia otomană de la mijlocul secolului al XV-lea. Întreaga populaţie a fost înrobită şi, abia în secolul al XVIII-lea, Sebeşul a redevenit un oraş meşteşugăresc important.

Movile / Hundertbücheln / Szászhalom / Håinderbåcheln

Pe cât de frumos este numele satului Movile/ Hundertbücheln (în traducere ad literam „o sută de movile”), pe atât este de frumoasă legenda de la care provine. „Büchel“, movilă, este denumirea regională dată dealurilor misterioase din împrejurimi, care fascinează vizitatorii. Conform legendei, un uriaş nu ar fi observat că şorţul cu care căra nisip avea o gaură. La fiecare pas îi cădea din şorţ câte o grămada de nisip, însă, abia la cel de-al o sutălea pas, s-a întors şi a observat surprins cele o sută de movile. Neobişnuită este şi biserica fortificată cu cele două turnuri de apărare: cel de deasupra intrării vestice este prevăzut cu drum de strajă de lemn, iar celălalt, ridicat deasupra corului, are acoperişul pe două niveluri şi a fost folosit şi ca donjon.

Agnita / Agnetheln / Szentágota / Ágotafalva

Se spune că oraşul ar fi fost întemeiat de către Sfânta Agnes, iar mulţimea de obiective demne de atenţie sunt martori ai puterii ei ocrotitoare în lunga istorie a aşezării. Oraşul păstrează pînă astăzi datina arhaică a Paradei Lolelor, una dintre cele mai vechi şi mai importante tradiţii ale saşilor transilvăneni. Festivitatea are loc în fiecare an în luna ianuarie sau în februarie cu scopul de a izgoni iarna şi spiritele rele. În costume înfiorătoare, lolele mărşăluiesc prin oraş în zgomote de lanţuri şi cătuşe, cu bice şi roţi şi fac tot felul de farse. Pe lângă hainele negre zdrenţuite, podoaba de căpătâi a fiecărei lole este „larva”, o mască înfiorătoare acoperită cu blănuri.

Boz / Bußd bei Mühlbach / Buzd / Buss

În exteriorul bisericii fortificate din Boz, de-a lungul navei, sunt încă vizibile gurile de tragere bine păstrate. La interior se remarcă bolta în reţea şi steagurile istorice ale breslelor din Evul Mediu, pe care sunt reprezentate blazoanele acestora. Dacă pe la 1850 la Boz trăiau ceva mai mult de 200 de locuitori germani, la începutul secolului al XXI-lea, mai erau doar şase saşi în sat. Această situaţie se înregistrează şi în alte sate săseşti: după cel de-al Doilea Război Mondial, aproape toţi saşii transilvăneni au emigrat sau au fost răscumpăraţi de statul german. Din acest motiv, existenţa viitoare a celei mai vechi minorităţii germane din Europa de Est este puternic ameninţată, ceea ce îngreunează păstrarea moştenirii lor culturale.

Buneşti / Bodendorf / Szászbuda / Bodendref

Tribunele şi stranele pictate în culori vii sunt elemente caracteristice ale multor biserici fortificate. Unul dintre exemplele cele mai însemnate se găseşte, cu siguranţă, în satul Buneşti, în a cărui biserică se află două rânduri de tribune supraetajate. Ordinea băncilor era atribuită cu stricteţe în funcţie de sex, de vârstă sau de rangul social. Este interesant de observat faptul că stilul arhitectural marchează trecerea de la romanic la gotic. Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea, iniţial ca o bazilică cu trei nave, dar, ulterior a fost modificată: cele două nave laterale au fost înlăturate şi zidite, astfel încât vechile arcade, vizibile la exterior, au devenit un element distinctiv al acestei biserici.

Viscri / Deutsch-Weißkirch / Szászfehéregyháza / Weisskirich

Denumirea germană "Weißkirch" (biserica albă) a fost menţionată încă de la începutul secolului al XII-lea. Atunci, pentru apărarea graniţei, pe aceste meleaguri au fost aduşi secui, care au construit o primă biserică. Din cauza zidurilor exterioare văruite în alb, biserica a fost numită „alba ecclesia“ (lat. biserica albă). Imaginea actuală a satului se datorează saşilor transilvăneni care s-au stabilit ulterior aici. Aceştia şi-au lăsat amprenta prin stilul tipic de construcţie pentru această regiune, cu case aliniate una lângă alta, având porţi mari de lemn şi faţade decorate. În ultimii ani, satul a devenit un fel de model de prezentare în care, prin angajamentul multor persoane implicate, s-au dezvoltat concepte pentru păstrarea structurii sale istorice. Din anul 1999, Viscri a devenit parte a patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Alma Vii / Almen / Szász-almád / Ålmen

Biserica-cetate din Alma Vii se înalţă zvelt pe un deal, protejată de turnul de apărare cu ambrazuri în relief şi cu drum de strajă din lemn. Biserica a fost ridicată spre sfârşitul secolului al XV-lea, iar astăzi se află în mijlocul livezilor de pe valea pârâului Calva. Biserica nu are turn, corul este mai înalt decât nava şi este prevăzut de jur împrejur cu ambrazuri şi guri de turnare. Biserica-cetate este în curs de restaurare din anul 2008 şi a fost integrată activ în viaţa comunităţii. În acest fel, prin întărirea sentimentului de apartenenţă al locuitorilor săi şi prin identificarea acestora cu moştenirea naturală şi culturală, satul ar putea fi revitalizat pe termen lung.

Alţâna / Alzen / Alczina / Ålzen

Această scară, acoperită cu şindrilă, duce până sus în cetate. Portalul de la intrare întâmpină vizitatorii cu cuvintele „Drumul către cer”. Asemenea scări acoperite se găsesc, de exemplu, şi la Biserica din Deal din Sighişoara. Biserica din Alţâna datează iniţial din secolul al XIII-lea, însă a fost mărită în perioada goticului târziu, iar acum ansamblul este dominat de un turn neogotic construit mult mai recent, la mijlocul secolului al XIX-lea. În biserică se află o frumoasă pictură murală, o rară reprezentare a „Arborelui lui Ieseu”. Pe lângă acestea, şcoala românească din sat este una din puţinele şcoli care a păstrat o clasă cu predare în limba germană.