Dragi vizitatori,
Pe această pagină găsiţi informaţii despre imaginile din jocul nostru „Memo”. Lăsaţi-vă răpiţi de lumea fascinantă a bisericilor fortificate! Dacă v-am stârnit interesul, găsiţi aici mai multe informaţii despre modul în care puteţi contribui la păstrarea acestui peisaj cultural unic.
Abtsdorf bei Agnetheln / Apoș / Apátfalva Szászapátfalva / Åppesstref
Localitatea Apoș este situată pe un afluent al râului Hârtibaciu, în apropiere de orașul Agnita. Casele din acest sat sunt aliniate pitoresc pe două străzi paralele. În partea de nord-est a satului se află o biserică. În Evul Mediu, aceasta era împrejmuită cu un zid de incintă care nu s-a păstrat. Lângă biserică se înalță un turn-clopotniță de sine stătător la care se mai văd urme ale unei construcții adiacente mai vechi. La Apoș – ca de altfel în cazul multor alte biserici fortificate – elementele defensive au fost înlăturate în secolul al XVIII-lea, după încetarea atacurilor invadatorilor și instaurarea unor vremuri mai pașnice. Materialul de construcție rezultat a fost folosit în special pentru ridicarea unor clădiri publice. Zidul de incintă al fostei bisericii fortificate a fost demolat abia la începutul secolului al XX-lea.
Broos / Orăștie / Szászváros / Brooss
Mica localitate Orăștie este considerată poarta de intrare în Transilvania și, astfel, către peisajul bisericilor fortificate. Încă din anul 1224, localitatea a fost menționată în Diploma Andreană ca fiind cea mai vestică așezare de pe Pământul Crăiesc și, prin urmare, graniță a teritoriului colonizat de germani în Transilvania. În cetatea Orăștiei se află două biserici înconjurate cu un zid de apărare. Cea din partea de sud, astăzi biserica reformată-maghiară a fost construită în secolul al XIV-lea și extinsă ulterior prin adăugarea corului. La începutul secolului al XIX-lea a fost ridicată cea de-a doua biserică, evanghelică-luterană. După prăbușirea turnului-clopotniță comun în 1839, a fost construită câte o clopotniță pentru fiecare biserică.
Denndorf / Daia / Szászdáya / Dändref
În imagine este prezentat un relief în piatră de pe parapetul zidit al amvonului din biserica din Daia. Singurele obiecte decorative care s-au mai păstrat sunt tribuna și strana. Pe o cheie de boltă din cor este indicat anul 1447, data terminării construcției bisericii-sală gotice. Turnul bisericii a fost adăugat la începutul secolului al XVI-lea, iar între 1829 și 1834 a fost înlocuit cu un nou turn-clopotniță clasicist. Acest turn, construit în afara zidurilor bisericii fortificate, este unul dintre cele mai înalte turnuri din Transilvania, vizibil de la distanță în peisajul vast din jurul localității Daia. În decursul secolului al XIX-lea, fortificațiile bisericii au fost rând pe rând demolate.
Eibesdorf / Ighișu Nou / Szászivanfalva / Eibessterf
Biserica-sală gotică de la Ighișu Nou a fost construită pesemne în secolul al XIV-lea. Cetatea este dominată de un turn masiv în partea de vest construit la sfârșitul secolului al XV-lea cu un drum de strajă deschis. Și deasupra corului a fost adăugat un cat de apărare. În interiorul bisericii, atât în navă cât și în cor, se găsesc numeroase picturi murale care reprezintă, printre altele, figuri de sfinți. În plus, în biserica din Ighișu Nou se găsesc numeroase lucrări în piatră deosebit de elaborate. Printre acestea se numără portalul de vest cu cinci arhivolte în retragere decorate cu trandafiri înfloriți. Urmele de culoare de pe acesta indică faptul că portalul fusese cândva pictat. Și ancadramentele ferestrelor corului prezintă o dantelură sculptată în piatră.
Henndorf / Brădeni / Hégen / Händerf
În mijlocul satului Brădeni se află o biserică impunătoare, puternic fortificată. Poziția ei în mijlocul satului era strategică, deoarece, în eventualitatea unui atac dușman, întreaga comunitate din toate părțile satului se putea refugia rapid în interiorul zidurilor de apărare. Deasupra navei bisericii, a corului și a sacristiei se află caturi de apărare precum și un drum de strajă din lemn, care îi dau bisericii aspectul caracteristic. În podul bisericii s-au păstrat 127 de cufere confecționate probabil între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea. Inițial, acestea au fost folosite pentru depozitarea îmbrăcăminții și a alimentelor, care puteau fi păstrate astfel în siguranță în cetate în acele vremuri nesigure. Datorită numărului lor mare, dar și a ornamentației bogate, cuferele din Brădeni sunt unice în Europa.
Hahnbach / Hamba / Kakasfalva / Hune(m)bich
Prima atestare a localității Hamba datează din anul 1337. Aproximativ 200 de ani mai târziu, în 1529, localitatea a ars în urma unui atac al trupelor moldave. Și biserica a fost puternic avariată. Numai turnul cu orologiu a supraviețuit intact. În secolul al XVI-lea a început fortificarea bisericii. Turnul a fost înălțat cu un drum de strajă din lemn prevăzut cu guri de tragere, iar biserica a fost înconjurată cu un zid de incintă. În anul 1829, în locul bisericii construite cu 100 de ani în urmă, a fost ridicată o nouă biserică-sală mai spațioasă. În decursul construcției a fost demolat și zidul de incintă.
Galt / Ungra / Ugra / Goalt
În secolul al XIII-lea, pe o colină din partea nordică a satului Ungra a fost construită o bazilică romanică cu un turn de vest. Părțile cele mai vechi din zidul de incintă, care s-au păstrat până astăzi, au fost clădite tot în acea perioadă. La construcția bisericii s-au folosit pietre din vechile construcții romane din împrejurimi. Cele două capete de leu care au fost mult timp zidite în partea stângă a portalului de vest, au fost înlăturate în secolul al XIX-lea. Unul se găsește în curtea interioară a bisericii, iar celalalt a fost dus la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
În imagine vedem baldachinul amvonului din biserica din Ungra, realizat cu multă măiestrie. Baldachinele amvoanelor au o funcție acustică. Acestea amplifică sonoritatea predicii rostite de preot în amvon pentru a putea fi bine auzită și înțeleasă de toți enoriașii din biserică.
Frauendorf / Axente Sever / Asszonyfalva / Fräenderf
În secolul al XIV-lea, la Axente Sever a fost construită o biserică-sală gotică cu turn. În interior se pot descoperi mai multe obiecte valoroase. Printre altele, o orgă din anul 1777, un amvon zidit, ornamentat cu figuri de sfinți, precum și o tribună din lemn pictată cu figuri de îngeri muzicanți. Altarul baroc datează tot din anul 1777 și este decorat cu tablouri pictate de pictorul Stephan Valepagi. În imagine se poate vedea statuia din lemn a apostolului Pavel din partea dreaptă a altarului. Acesta poate fi recunoscut după atributele sale tipice – o carte și o sabie – cu care este de obicei înfățișat. În partea opusă, în stânga altarului, se află statuia apostolului Petru care ține în mâini o carte și cheile raiului.
Honigberg / Hărman / Szászhermány / Hooentschprich
Biserica fortificată din Hărman a fost inițial înconjurată cu trei rânduri de ziduri de incintă și de un șanț cu apă. Această construcție impunătoare a protejat locuitorii din Hărman în anul 1612 împotriva unei armate de 7.000 de ostași condusă de contele Báthory. În turnul de apărare din est se află o mică capelă modestă. Interiorul ei, în schimb, uimește prin existența unor picturi murale ample, cu o multitudine de motive biblice. Printre altele, se poate vedea o reprezentare a Judecății de Apoi însoțită de imagini ale iadului și paradisului. Din anii 1990 încoace, la Hărman s-au luat măsuri pentru conservarea picturilor murale și aducerea lor la lumină, unele fiind parțial acoperite cu var încă din secolul al XVIII-lea.
Irmesch / Ormeniș / Szászörményes / Ürmesch
Micul sat Ormeniș este situat în zona dintre Târnava Mare și cea Mică, pe malul pârâului Sântioanei. În secolul al XVI-lea, aici a fost construită o mică biserică-sală cu o tribună din lemn pe cele trei laturi și cu un cor poligonal. Priveliștea din zilele noastre asupra bisericii și turnului cu un drum de strajă deschis, zidit în tehnica Fachwerk (vezi fotografia), pare ca dintr-o poveste. Dar satul a trăit și vremuri mai întunecate. La fel ca multe alte comunități din Transilvania, și localitatea Ormeniș a fost adeseori atacată și jefuită. De exemplu, în anul 1704 a fost luată cu asalt de curuți, o grupare de insurgenți maghiari care luptau împotriva habsburgilor. Mai mult decât atât, condicile satului relatează că la Ormeniș au fost arse pe rug cinci vrăjitoare între anii 1700 și 1719.
Katzendorf / Cața / Kaca / Kaznderf
Mai demult, acest sat liniștit se afla pe una din rutele principale care străbăteau Europa. Între cele două războaie mondiale, Orient-Expresul trecea prin Cața. Întâmplător, nu doar numele german al localității („satul pisicilor“), ci și istoria ei, are legătură cu animalele. Cu mult timp în urmă, satul era numit în vorbirea curentă și „satul cailor“ datorită numărului mare de crescători de cai din comunitate. În anul 1684, după asediul Vienei, trupele care se întorceau acasă au furat din sat în total 337 de cai. Chiar și priveliștea asupra bisericii fortificate din mijlocul satului este dominată de animale: pe acoperișul turlei și-a construit cuibul o familie de berze.
Kirtsch / Curciu / Körös / Kiirtsch
Satul Curciu se încadrează pitoresc între podgoriile, dealurile și pădurile de la nord-est de Mediaș. În mijlocul satului se află biserica ridicată în secolul al XIV-lea care, de atunci, s-a păstrat aproape neschimbată. Deosebit de impresionante sunt bogatele sculpturi în piatră de la exteriorul clădirii – tipice pentru zona din jurul Mediașului. În anul 1427 au fost realizate mai multe lucrări sculpturale printre care se remarcă portalul de vest cu șase arhivolte în retragere decorate cu muluri profilate artistic. Alte elemente sculpturale se găsesc la fațada de vest, la ancadramentele traforate ale ferestrelor corului și la cheile de boltă.
Trappold / Apold / Apoldya / Puult
Inițial, pe o colină din localitatea Apold era o mică bazilică romanică, care, în secolul al XV-lea, a fost transformată într-o biserică-hală în stil gotic târziu cu un turn-clopotniță. Interiorul ei bogat decorat este remarcabil. Pe pereți se află picturi murale din secolul al XIV-lea. Printre alte imagini, este reprezentată parabola biblică a fecioarelor înțelepte și a celor nechibzuite. Aceasta spune povestea celor zece fecioare care urmau să meargă în întâmpinarea mirelui cu candele cu ulei în mână. Cinci dintre cele zece fecioare nu și-au luat și ulei suplimentar pentru candele, acestea stingându-se înainte de vreme. Astfel, mirele a fost întâmpinat doar de cele cinci fecioare înțelepte, iar cele cinci nechibzuite au fost excluse de la sărbătoare. Fotografia arată una dintre cele cinci fecioare înțelepte din biserica din Apold.
Taterloch / Tătârlaua / Felsotatárlaka / Tåterleuch
La sud-vest de Mediaș, într-un peisaj deluros acoperit cu pajiști se află micul sat Tătârlaua. Satul are o biserică-sală din secolul al XV-lea, fără turn, și, alături, o clopotniță din lemn de sine stătătoare, care se vede în fotografie. Zidul defensiv nu s-a păstrat. În interiorul bisericii se remarcă un altar poliptic deosebit din anul 1508. Pe altar sunt reprezentate în culori vii scene din viața unor martiri, dar și scene din viața Mariei. Acesta a fost pictat de pictorul sibian Vincentius, inițial pentru biserica din Jidvei (Seiden), care a vândut însă altarul bisericii din Tătârlaua la începutul secolului al XIX-lea.
Leschkirch / Nocrich / Üjegyház / Leschkirch
Istoria satului Nocrich este strâns legată de istoria familiei Brukenthal. Cel mai renumit vlăstar al satului a fost, fără îndoială, Samuel von Brukenthal, singurul sas care a ajuns vreodată Guvernator al Transilvaniei. Acesta s-a născut în anul 1721 într-o casă aflată chiar vis-à-vis de biserică. Atât tatăl cât și bunicul său au deținut funcția de jude regal al Scaunului Nocrich. În secolul al XIII-lea, în centrul satului a fost construită o bazilică romanică. Aceasta a fost înlocuită cu o biserică nouă la începutul secolului al XIX-lea. Este neobișnuit faptul că biserica nouă nu este orientată de la est la vest, ci de la nord la sud. În biserică se mai află încă strana familiei Brukenthal.
Reußen / Ruși / Rusz, Oroszfalu / Reissen
Biserica fortificată din Ruși este situată în zona deluroasă dintre Sibiu și Mediaș și este ușor recunoscută de departe datorită turnului ei înclinat. Poziția bisericii în partea de est a satului, pe o colină mai înaltă, îi asigură o bună vedere asupra satului, dar biserica a fost construită pe un teren nesigur. În existența ei, biserica a fost de două ori puternic avariată de mișcări de teren, în 1780 și 1858. De atunci, tunul-clopotniță s-a înclinat cu aproximativ 18°. Cu toate acestea, turnul nu este în pericol de prăbușire, deoarece a fost consolidat în anul 1968.
În interiorul bisericii, reconstruită în anul 1782, se află o tribună pe trei laturi, pe ale cărei panouri pictorul Daniel Knoblauch a realizat un ciclu impresionant de picturi cu evangheliști.
Weingartskirchen / Vingard / Vingárd / Wenerschkirch
Auf dem Westportal der Kirche von Weingartskirchen befindet sich eine Inschrift, die besagt, dass die Kirche im Jahr 1461 durch Johannes Gereb de Vingard errichtet wurde. Aus dem Jahr der Erbauung sind heute noch ein Taufbecken und das Pfarrgestühl O inscripție aflată pe portalul de vest al bisericii din Vingard menționează că biserica a fost construită în anul 1461 de Johannes Gereb de Vingard. Din acea perioadă s-au păstrat doar cristelnița și strana preoțească. Inițial, biserica a fost o biserică-sală fără turn, în stil gotic târziu. Ulterior au fost adăugate o sacristie și un turn-clopotniță de sine stătător. Biserica este ornamentată cu un total de 77 sculpturi în piatră, printre care și rozeta din imagine, care se află pe fațada exterioară. Interiorul baroc de astăzi datează din secolul al XVIII-lea și include, printre altele, bolta semicilindrică, un altar din anul 1715 și un amvon.
Wurmloch / Valea Viilor / Nagybaromlak / Wormloch, auch Wormlich
Biserica fortificată din Valea Viilor, ridicată în secolul al XV-lea, este una dintre cele mai remarcabile biserici fortificate din Transilvania și face parte din patrimoniul cultural mondial al UNESCO din anul 1999. Deosebit de impresionante sunt elementele de fortificație provenite de pe la 1500, păstrate până astăzi într-o stare foarte bună. Deasupra corului a fost construit un turn de apărare pe trei niveluri având la partea superioară un drum de strajă deschis din lemn, construit în tehnica Fachwerk. Caturi de apărare au fost ridicate și deasupra navei bisericii precum și deasupra turnului-clopotniță din imagine. În plus, în jurul bisericii a fost construit un zid de apărare prevăzut cu drum de strajă, întărit cu două bastioane, un turn precum și cu un turn de poartă. Hersa turnului de poartă, care datează din perioada medievală, se păstrează încă. În biserica din Valea Viilor se mai oficiază și astăzi slujbe religioase.
Zeiden / Codlea / Feketehalom / Zuidn, auch Zeoiden, Zäöeden
Tavanul casetat viu colorat al bisericii din Codlea este format din 252 de panouri și a fost realizat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Acesta, împreună cu una dintre cele mai valoroase orgi din Transilvania, decorează interiorul bisericii edificate în secolul al XIII-lea. De atunci, satul Codlea a fost adeseori supus asediilor și distrugerilor dușmane. După o invazie a turcilor, în jurul bisericii a fost construit, în anul 1432, un zid de incintă cu guri de tragere. Potrivit legendei, acest zid a protejat locuitorii din Codlea de contele Gabriel Báthory care a asediat cetatea. Printr-un discurs amăgitor, în care a promis că îi va cruța pe locuitori în cazul în care vor capitula de bună voie, a câștigat suveranitatea asupra cetății. Dar, datorită șireteniei lui Thomas Göbbel din Codlea, care a dat cuceritorilor sa bea vin îndoit cu somnifere, cetatea a fost rapid recucerită.
Schweischer / Fișer / Sövényseg / Schwaescher
Localitatea Fișer este învăluită în legende și mituri. Printre altele, se povestește că un țăran ar fi găsit odată o ladă plină cu comori îngropată într-un deal. Aceasta este desigur o legendă, dar cert este că în biserica din Fișer se găsesc multe comori cu valoare istorică și artistică deosebită. Printre acestea se numără orga confecționată de Samuel Mätz în 1825, strana lucrată artistic și tribuna pe două niveluri decorată cu picturi. De remarcat sunt tabernacolul și cristelnița din secolul al XVI-lea. Altarul din perioada gotică târzie, din secolul al XVI-lea, a fost furat la sfârșitul anilor 1990. După ce a fost găsit, a fost dus spre păstrare la Sibiu. În fotografie este turnul-clopotniță al bisericii fortificate construit în anul 1862, cu turla în stil baroc, care a înlocuit turnul de poartă din perioada medievală.
PAGINA PRINCIPALĂ